marți, 4 noiembrie 2008
sâmbătă, 1 noiembrie 2008
Nu
Nu mă mai iubeşti şi gândul către tine e greu, şi e bătrân,
Cu toiag din lemn veşted
Şi vârf bont.
Cu amintiri ciobite, ce se-amestecă şi se războiesc,
Cu pasul şovăielnic, obosit,
Cu moartea lăcrimând printre brazdele tremurânde,
Şerpuite,
Ale chipului odată floare.
Nu mă mai iubeşti, şi gândul către tine e-un castel însigurat,
Cu obloane triste şi cu umbre adânci
Cu praf gros pe lampadare,
Păienjeniş de gol şi despărţiri.
Cu poze vechi ca fericirea ce abia-nvăţase a-râde,
Cu răni în zidurile ce miros a neuitare şi a dor smintit,
Fără ţel.
Fără leac.
Cu toiag din lemn veşted
Şi vârf bont.
Cu amintiri ciobite, ce se-amestecă şi se războiesc,
Cu pasul şovăielnic, obosit,
Cu moartea lăcrimând printre brazdele tremurânde,
Şerpuite,
Ale chipului odată floare.
Nu mă mai iubeşti, şi gândul către tine e-un castel însigurat,
Cu obloane triste şi cu umbre adânci
Cu praf gros pe lampadare,
Păienjeniş de gol şi despărţiri.
Cu poze vechi ca fericirea ce abia-nvăţase a-râde,
Cu răni în zidurile ce miros a neuitare şi a dor smintit,
Fără ţel.
Fără leac.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)