marți, 23 septembrie 2008

Instrument de tortură

Cel mai cumplit lucru de pe lumea asta (bineînţeles, după foamete, războaie, SIDA şi dispariţia balenelor) este să aştepţi. Să aştepţi, aparent răbdător, aparent degajat, aparent indiferent, un răspuns care nu mai vine. Pe care tu l-ai ademenit cu un mesaj banal, uneori cald, ca o îmbrăţişare amicală, alteori rigid sau ca o întrebare ce nu-şi cere, neapărat, răspunsul. Orele trec şi încordarea plăcut emoţionată a intervalului de timp în care cel nu demult apelat ar fi trebuit să te bage, electronic, în seamă, trece şi ea. Duioşia primelor clipe de aşteptare se transformă, treptat, într-o agonie revoltată în care-ţi spui, fără să crezi o iotă, "Şi ce dacă? Asta e..." Agonia se preschimbă în tristeţe, aerul din jur devine tot mai puţin, mai de nerespirat, aşteptarea te gâtuie şi te sufocă. Te uiţi la ecran şi tăcerea lui, paradoxal, te asurzeşte, ţipă cu puterea indiferenţei celui de dincolo de el, cumulată cu vigoarea disperării tale. La un moment dat, ştii. Minuni nu se întâmplă decât în filme. În cele foarte proaste, actorul se uită spre telefon înainte ca acesta să înceapă să sune. Al tău tace violent, duşmăneşte, impenetrabil la toate undele telepatice despre care ai citit în cărţi. Aştepţi cu atâta dor şi dragoste un clinchet scurt, metalic, încât, dacă cineva te-ar pune atunci, când aerul ţi s-a terminat, când speranţa ţi-a murit, să compari cu ceva valoarea răspunsului după care tânjeşti, ţi-ar părea minor cât cântăresc leacul împotriva cancerului, promisiunea nemuririi sau un an, doi, zece, din viaţa ta. Nu sunt simple poveşti, îndrăgostiţi fără sau cu speranţă din colţuri diverse ale lumii au fost întrebaţi când anume, în strădania lor searbădă de a se face iubiţi, le e cel mai greu. "Când aştepţi să sune telefonul", au răspuns ei. Dar stai! Minune! Inima ţi-o ia la trap şi pulsul razna, ecranul devine, pentru o secundă, luminos ca un răsărit, ca o izbăvire. Te apropii şi deschizi tremurând pliculeţul minuscul ce-ţi clipoceşte la distanţă de o tastă. Răsufli uşurat, tragi aer în piept şi citeşti: "Va informăm că vi s-a emis factura VDF cu nr. ..."

Un comentariu:

Anonim spunea...

Corect, telefonul este cel mai modern instrument de tortura.Si totusi nu ne putem lipsi de el sub nici o forma. Eu il consider un rau necesar.
Lucia