Cartea celor mai frumoase iubiri

“N-am fost niciodată genul care iese la vânătoare şi poate de aceea dorinţa mea nemărturisită şi puţin vinovată avea un parfum aparte... Şi cum fanteziile aparţin celor ce nu le pot îndeplini, mărturisesc de pe acum că n-am întâlnit nicio mare dragoste în acea vacanţă. Însă atunci, în tren, într-un fel ciudat, m-am îndrăgostit...”

Aşa începe povestea mea, publicată în cartea celor mai frumoase iubiri Tango, lansată în duminică sfântă de Florii... O carte pe care am îngrijit-o zile şi nopţi la rând, cu dragoste, peste cuvintele căreia m-am prăbuşit, de nesomn, în ultima săptămână înainte de lansare, o carte pe care am strâns-o în braţe şi am mângâiat-o ca pe un copil, copilul meu, când i-am văzut pentru prima dată coperta lucioasă, elegantă, caldă, abia ieşită din tipar.
Mă tot gândesc cum s-o prezint fără să nu acopăr cu un strat prea gros de subiectivism demersul unei cronici care s-ar fi vrut verticală, realistă, obiectivă. Dar nu pot face asta, fiecare text al acestei cărţi mi-e drag ca şi cum ar fi al meu, pentru că toate întîmplările aşternute în pagină mi-au trecut prin gânduri şi-au coborât, apoi, în suflet, lăsând urme adânci de frumuseţe şi emoţie, pe toate le-am citit şi recitit de zeci de ori, la redactare şi corectură, în multe dintre poveştile pe care le-am parcurs mi-am regăsit propria poveste, propriile lacrimi.
Aş vrea să descriu, pe scurt, structura cărţii, prin care istoriile cuprinse în ea s-au lăsat ordonate într-un mod, sper eu, atractiv. Cartea cuprinde trei capitole mari: primul capitol conţine textele „veteranilor“ Tango, ale editorilor consacraţi ai revistei, prefaţate de fragmente superbe din basme – Frumoasa din pădurea adormită, Lebedele, Răţuşca cea urâtă, Prinţul Fericit etc. Căutând cele mai frumoase pasaje din poveştile pentru copii, le-am recitit integral acum, la maturitate, cu emoţii amestecate şi cu uimire, căci le-am putut pătrunde abia cu mintea şi sufletul de azi, poveţele, umorul deştept, geniul narativ, sfâşietoarea lor tristeţe.
Al doilea capitol al cărţii a fost rezervat textelor câştigătoare ale concursului găzduit, timp de un an, în Tango, „Azi cititoare, mâine scriitoare“, iar în faţa fiecărui calup de câte 2-3 texte am aşezat declaraţii inedite, amuzante, înţelepte, extrase din interviurile oferite în exclusivitate revistei de scriitori, poeţi, muzicieni, artişti sau oameni politici ai prezentului.
Ultimul capitol cuprinde poveştile de dragoste şi de viaţă ale vizitatoarelor blogului Tango, prefaţate de dialoguri celebre din filme. Analogia poveşti filmate - poveşti ale oamenilor obişnuiţi creează senzaţii răscolitoare, dovedeşte că în faţa marilor provocări ale iubirii, ale morţii, ale disperării nu există, aşa cum poate ne-am aştepta, antiteza drame cu ştaif - suferinţe banale, ci tot ceea ce trăim, toate iluziile pentru care ne zvârcolim şi ardem ani buni de viaţă demonstrează viguros că între eroi şi anonimi ai tristeţii zidul e şubred, contrastele sunt mult mai diluate decât am putea crede.
Vă recomand această carte din motive amestecate, care pe mine mă emoţionează deopotrivă de tare: pentru textele lui Alice Năstase, Simona Catrina şi istoria de amor absolut spectaculoasă a Aurorei Liiceanu. Pentru povestea mea din tren, iubirea adevarată care ar fi putut să fie. Pentru că multe dintre mărturisiri dezvăluie, cu har literar, adevăruri absolut răvăşitoare. Pentru că are, datorită Art Directorului de la Tango, Ionuţ Banuţă, cea mai frumoasă copertă pe care am atins-o vreodată. Pentru că sunt mândră de ea.