Am văzut acum câteva zile un film care mi-a mers la suflet şi mi-a mai deschis mintea obişnuită, oarecum, cu o funcţionare uşor blazată şi un avânt temperat. Filmul se cheamă Flash of Genius – Sclipire de geniu, am tradus eu, şi cred că aşa se traduce – şi este despre truda unui simplu profesor universitar de a-şi apăra cu orice preţ munca, invenţia aparent banală, dar care a revoluţionat, la acea vreme, lumea automobilistică.Robert Kearns este cel care, într-o zi cu cer plângăcios a anului 1963, a realizat că ştergătoarele maşinii sale sunt obositoare pentru ochi din cauza mişcării lor constante, a semirotaţiilor de o continuitate inutilă uneori şi ineficientă în caz de ceaţă sau de ploi mărunte. Şi-atunci s-a gândit la ochiul uman, scăldat mereu de lacrimi, la pleoapele care se închid, când şi când, să cureţe lichidul sărat, la pauza bine dozată dintre clipiri, fără de care privirea noastră ar fi chin continuu, o zbatere neîntreruptă, de gene.
Şi aşa au apărut ştergătoarele intermitente pentru parbriz, cele pe care le folosim astăzi fără să le băgăm în seamă funcţionarea isteaţă, fără să realizăm că lipsa acelui timp mort dintre două curse ale lor ne-ar face şoferia pe timp de ploaie un calvar.
Însă filmul nu este despre laurii cu care Robert Kearns a fost premiat pentru invenţia sa. A fost un patent recunoscut cu greu, o luptă dusă în ani, împotriva colosului Ford, care-i furase, cu tupeul specific marilor şi bogatelor concernuri, ideea. Un război soldat cu o victorie tardivă, în urma căruia familia i s-a destrămat, anii cei mai frumoşi s-au irosit, iar milioanele de dolari obţinute în urma unui proces dur n-au putut compensa aceste uriaşe pierderi sufleteşti.
Nu vreau să povestesc mai mult, ca să nu voalez farmecul şi suspansul acţiunii, vreau doar să vă recomand acest film splendid, rămas pe nemerit în umbra celorlalte filme bune sau poate mai puţin bune, lansate cu pompă în 2008. Nu cred că Flash of Genius a ajuns la noi, pe ecrane, dar pe DVD sau prin alte locuri despre care nu-i frumos să vorbesc sigur a ajuns.
Nu ocoliţi această lecţie de tenacitate, de curaj, de perseverenţă, de simţ justiţiar – chiar dacă nu se lăfăie niciun superstar pe genericul filmului. E o poveste adevărată, pusă în scenă cu har, jucată fără cusur.
PS: Scena din timpul procesului, în care Kearns foloseşte, în apărarea sa, analogia cu un roman al lui Dickens, este genială!
9 comentarii:
Am invatat repede faptul ca recomandarile tale sunt f. bune. Natura are numeroase solutii tehnice, pe care oamenii le-au aplicat si dezvoltat in societate. Un fost profesor imi spunea " orice problema are cel putin 2 solutii " replica pe care am intilnit-o mai tirziu intr-un film de succes. Simt chiar o usurare in minte ca nu aud acum aceeasi tema "numai la noi e posibil asa ceva" - nimic nou sub Soare, nu am inventat noi roata; E adevarat pe acolo s-a scris "Rotile". Desigur dupa motivatie este cu siguranta si lectia buna despre care ai spus, cea pentru individ, care primeste ceva, caruia i se imprima mental ceva-ul; filmele americane mai ales, au un final fericit mai ales pentru cel oprimat, cel slab, se inoculeaza constant generatiilor ca binele invinge raul, ca merita orice efort, orice sacrificiu sa invingi raul; Chiar vreau sa vad filmul, multumesc pentru recomandare.
hmm...suna extrem de interesant, trebuie sa fac rost de el! foarte frumos comentariul tau si foarte bine dozat...
La fiecare deschidere a Blog-ului imi amintesti mereu, ca mi-am propus sa citesc Scrisori catre Lucilius, de Seneca.
Am cautat mereu astfel de picaturi de rational, de stiinta, fara insa sa am o viata din clipe. Din ce citim sau vedem, retinem idei.
Asa e, Vincent, natura are intotdeauna cele mai bune solutii tehnice, nu exista inginer mai priceput ca Dumnezeu, arhitect mai inzestrat cu har si imaginatie, designer mai talentat.
Cat despre roata, e destept si cine a inventat-o, dar mai istet mi se pare cine a pus 4 la car...:)
Si am sa-ti raspund aici la intrebarea de pe mail, pe blogul meu nu exista decat o singura regula, cea a bunului simt.
Mihaela, n-o sa regreti! Sau poate sunt eu subiectiva, dar ador filmele cu procese!
Multumesc mult amandurora pentru aprecieri, sunt fericita cand le primesc, ce mai!
Sonice, cu voia mea imi smulgi clipele altora; si mie imi plac filmele cu procese, de mic am inceput cu "12 oameni furiosi" si mi-a ramas.... am scris "la misto" literatura SF, cindva, dar am renuntat fiind un gen in care era permis cam orice, iar eu cum am o imaginatie bogata, ma si vedeam precum Arthur C. Clarke. A cesta a primit 2 miloane de USD pentru ideile din scrierile sale. Dar sa stii ca e f. greu sa unesti pe o osie 2 roti si apoi 4 si cele din fata sa fie si directoare, e chiar greu sa gindesti dinamic, pentru acele vremuri a fost ceva urias, ma gindesc uneori ce stimuli, ce nevoi au impins progresul.
Iar despre raspunsul tau, exact aici si asta doream sa postezi. Sunt impresionat, nu surprins.
Am discutat demult cu oameni priceputi, despre comportamentul social in procesele economice, etc.
Acuma am venit eu la tine, m-as duce oriunde altundeva de pe blogul meu unde mi-am expus starile, de fapt nu m-as duce oriunde ci numai unde e scriitura aleasa.
Interesant, retin, voi cauta. Nu stiu daca ai vazut, apropo de procese, "12", al lui Mihalkov, loose remake dupa "12 angry men" al lui Lumet. Ti-l recomand.
Mo-Gul, bine ai venit!
Nu am vazut filmul lui Mihalkov, dar sunt nebuna dupa "12 oameni furiosi", e printre preferatele mele! E genial! Multumesc pentru recomandare.
Iti multumesc din suflet pentru tot si sper sincer sa ne revedem. Spor la cele bune si Paste Fericit!
Trimiteți un comentariu