Poveste de peste mări şi ierni

Nu mai am lacrimi. Se va-ncheia şi anul ăsta cu surle şi trâmbiţe, cu râsete şi clinchet fals, strident, de tinichele. Mă uit la circul ieftin cu invidia unui copil sărac, oropsit, ascuns după frunzele îngheţate ale unui tufiş de la marginea bâlciului. La mine nu vine Moş Crăciun, pentru că nu mai ştie unde stau, mă mut haotic de pe un vis pe altul, de pe o îndrăzneală pe alta, de pe creasta unui eşec pe culmea celei mai nefericite căderi în gol. Pe culme de abis, cum scria o proastă de care am râs, printre lacrimi, zilele astea. Cred că de-aia nu mai am lacrimi, că râd prea mult de proaste şi plâng pentru că nu sunt, nici eu, cea mai deşteaptă fiinţă de pe pământ. Colindele urlă a jale şi-a credinţă infatuată, a veselie cu jug, a tristeţe cu sclipici, ne obligă să fim mai buni şi mai blânzi, ne pun la tâmplă pistolul toleranţei, ne biciuie cu promisiunea unui an sigur mai nou, sigur mai altfel, sigur mai bun.
Ieri am visat chipul pruncului meu nenăscut. Eram de mână cu singurul copil pe care-l voi iubi, cu-adevărat, vreodată (faţă de toţi ceilalţi m-am prefăcut, printr-un perfid transfer emoţional - le-am iubit mama, le-am iubit taţii, le-am iubit trecutul în care mă durea că n-am existat, le-am divinizat viitorul din care-am tânjit, în taină, să fac parte). E un copil buclat, ca nu ştiu cine, dar cu ochi mari şi catifelaţi, ca ai mei. La plete seamănă, probabil, cu tatăl lui sau cu tatăl meu, ne strângem deseori, în familie şi ne dăm, drăgăstos, cu părerea. Oftăm, ocazional, că n-a moştenit ochii verzi, schimbători, ai mamei mele, sau pe cei albaştri, visători, ai străbunicii Maia. De mână cu el, în cel mai luminos vis al meu, am nelinişti simple. Se apropie, ca şi acum, sărbătorile, iar eu sunt frumoasă, senină, cu riduri delicate între colţul ochilor şi tâmple. Semăn un pic cu Juliette Binoche... Sunt suplă, neapărat suplă - nici în reveriile mele cele mai adânci nu pot renunţa la această frivolă cochetărie...
Ninge cu fulgi mari şi şovaielnici, iar eu, de mână cu cel mai mic şi cel mai iubit dintre pământeni, mi-am dat întâlnire, la o cafenea discretă şi parfumată, cu vechile şi zadarnicele mele iubiri. Vai, ce frumoase sunteţi, le spun... şi ce tăcute, şi ce minunat de îndepărtate... Şi câte lacrimi am stors, odată, de mult, pentru voi! Unele m-aţi vrut, m-aţi mângâiat pentru o vreme, m-aţi amăgit cu vorbe care-mi dădeau, iluzoriu, un rost. Altele, nu... Cele mai multe, nu... Cele mai multe aţi tot tânjit, nebuneşte, după altcineva... mereu după alte şi alte poveşti. Tu... mai ales tu... da, da, tu care priveşti, timid, pe fereastră... ai iubit mereu pe altcineva. Nu roşi, te-am iertat...m-am iertat...
Îmi priveam iubirile bătrâne cu duioşie generoasă, cu durerea unor amintiri obraznice, insistente, dar pe deplin vindecate. Le vorbeam fără să sângerez ca acum, le priveam cu dor stins şi cu nerăbdarea de-a le părăsi, căci un înger năzdrăvan mă trăgea de mânecă, nu înţelegea motivul întrunirii, se plictisise, voia să se joace afară, în zăpada. De după şuierul uşii venea un miros curat, pur, de frig şi gheaţă. Mirosea, izbăvitor, a uitare.
De ce mai vreau o noapte, măcar una, în braţe care nu mă vor? “Dragă Moş Crăciun, ştiu ca n-ai să vii, dar dacă totuşi vii, te rog eu din tot sufletul să-mi aduci ce ştiu că nu am nevoie, măcar o noapte, încă o singură noapte, în braţe care nu mă vor...” Mă uit spre caruselul ruginit, de la bâlci, şi plâng cu lacrimi diluate, fără sare, cu iz crud, de sânge. Copilul meu din viitor mă ţine de mână şi mă iubeşte. Pentru el nu pot să plec de tot, mă mai ascund o clipă, un anotimp, sub bradul asta ce poartă, încă semeţ, povara celor mai colorate, mai absurde, mai deşarte speranţe. Afară se-aud urlete şi bice, anul ce vine e ameninţător, zgomotos, ca zmeul cel rău din poveste. Îmi cer iertare pentru toate vinile, pentru toate dorinţele şi tremur. Sunt un copil cuminte, cuminte, cuminte... îmi repet disperat, în gând, strângând din pumni. Da, mami, ştiu ca eşti cuminte, eşti cea mai bună şi frumoasă şi cuminte mămică din lume, îmi şopteşte, din viitor, pruncul meu cârlionţat, cu ochi mari, maronii, ca ai mei.