Bârfe de Oscar 2011 - defilarea pe covorul roşu

Au trecut şi Oscarurile de anul ăsta, şi m-am bucurat să ia caimacul premiilor importante preferatul meu din competiţie, The King’s Speech. De mult nu m-a mai emoţionat într-atât un film - o poveste curată, o abordare plină de naturaleţe a subiectului, un joc impecabil al actorilor, şi principali, şi secundari, o peliculă fără sofisticării inutile.

Dar nici prin gând nu-mi trece să vorbesc acum despre plusurile şi mai ales minusurile cinematografiei americane din ultimii ani, ci o să-ncing o scurtă bârfă despre sclipicioasa etapă premergătoare show-ului, despre celebra defilare, la ţol festiv, pe covorul lat, lung şi roşu, derulat an de an până la intrarea în Teatrul Kodak.

Impresiile pe care le voi etala mai jos nu-s inspirate din opinia niciunui stilist sau hairstilist celebru de pe la noi sau de pe-acolo, n-am apucat să gugălesc după răutăţi mai avizate decât ale mele, ci mi le asum în totalitate, în urma vizionării fotografiilor recent publicate pe IMDB.

Cel mai neplăcut ochiului mi s-a arătat contrastul dintre apariţiile care mizează (cam prea tenace) pe naturaleţe, ca să nu zic neglijenţă, şi figurile ca de ceară, înţepenite de la atâta botox şi fixativ. Între stilul smuls şi stilul prea bibilit s-au perindat pe covorul roşu vestimentaţii cam fără sare şi piper, coafuri bătrânicioase, rădăcini nevopsite, culori deseori terne, forme lipsite de prestanţa tinerilor ani Hollywoodieni. Nu m-a lăsat nicio apariţie fără suflare, n-am salvat în My Documents modelul niciunei rochii, Gala premiilor Oscar pare să-şi piardă an după an, vestimentar vorbind, din strălucire, din aerul decadent care-i dădea altă dată atâta savoare.

E acum la mare modă tâmpita strategie de PR prin care ni se arată că actriţele de top sunt nişte femei, vezi Doamne, obişnuite, care nasc (sau adoptă) pui vii şi-i hrănesc cu lapte de la supermarketul din colţ, care se-mbracă toată ziua bună ziua în blugi, ca şi noi, femeile de rând. Ei, bine, şi-atunci, tot ca şi noi, ajung să se manifeste cu stângăcie atunci când eticheta le obligă să se împopoţoneze în rochii de gală.

Mi-e dor, deşi nu i-am trăit, de anii în care starurile nu abdicau de la lux şi eleganţă în orice moment, cât de banal, al vieţii lor, când bărbaţii celebri păreau că s-au născut în frac, iar divele parcă pluteau în rochiile lor ample, corsetate, crinolinate. Trendul prezentării în mulţime drept girl next door le-a văduvit pe actualele staruri feminine de exerciţiul constant al eleganţei impecabile, Hollywood-ul anilor 2000 şi-a pierdut aproape de tot rolul aspiraţional într-ale perfecţiunii proptite-n patru ace. Vedetele de azi au milioane de dolari şi în cont, şi pe ele, dar multe arată de doi lei, se târâie ziua în tricouri de bumbac şi-n şlapi, cu toată strofocarea celor mai mari, mai tari şi mai scumpi designeri ai lumii.

Iar când dorinţa de a părea cu 20 de ani mai tânără se combină cu putinţa de a plăti facturi enorme în acest ispititor scop, pe fondul unui discernământ precar, rezultatul se arată a fi dezastruos: mutre deformate de liftinguri, frunţi inerte, zâmbete cu iz de hemipareză, contrast hilar între mâinile posmăgite, gâtul încreţit, braţele flasce (căci mai toate divele se ocupă de anii de pe chip, dar uită de ăia –aceiaşi! - de pe trup) şi obrazul ca o petală de trandafir.

Dar, ca să nu mai lungesc vorba, iată cum arată lista mea de "aşa da"-uri şi "aşa nu"-uri, însoţită de câteva capturi de pe covorul roşu:

Sandra Bullock - a zăbovit exagerat de mult şi la coafor, şi la croitor, şi la clinica de chirurgie estetică. Zici că-i împăiată - părul e prea negru, obrazul prea întins, rujul prea roşu, rochia prea ţeapănă. Imaginea de Barbie între două vârste o face să pară distantă şi înţepată, deşi altfel mi-e dragă foc, vă jur.

Nicole Kidman – de câţiva ani încoace, are zâmbetul desfigurat de colagenul introdus în buze, boticul ei odinioară simpatic, de vulpiţă, i s-a transformat nefericit în ventuze à la Pamela Anderson. Cine le-o minţi pe femeile astea că pari mai tânără şi mai senzuală dacă arăţi de parcă-ai avea herpes?

Sharon Stone – Drept să spun, n-am apucat să-i caut cu acul defectele de carcasă, căci mi s-a părut de nerecunoscut, m-au izbit tristeţea ei adâncă şi privirea obosită, bătrână, blazată. Eram obişnuită ca pozarii s-o surprindă mereu cu gura până la urechi, sexi şi ghiduşă, era sufletul defilărilor pe covorul roşu. Problemele personale şi sănătatea precară i-au ruinat însă fostului sex-simbol mina glamour, veselă, încrezătoare. Păcat...

Helena Bonham Carter – Mă uimeşte aprig cum o actriţă cu un joc sofisticat, serios, plin de nuanţe, poate adopta cu nonşalanţă imaginea asta smucită, de fostă divă atinsă de Alzheimer. E încă tânără, e încă frumoasă, e un om profund şi deştept, din câte am citit şi din câte îmi pot da seama, şi totuşi apare la Oscaruri semănând leit cu o nebună de la mine din cartier, care vorbeşte singură şi iese pe stradă tapată, zulufată, îmbrăcată caraghios şi machiată ca la circ.

Penélope Cruz – O ador, însă de data asta mi-a părut urâţică, înfăşurată într-o rochie prea strânsă pe trupul ale cărui forme încă se resimt după naştere, la braţ cu un Javier Bardem cam bucălat pentru gustul meu. La Oscarurile din 2011 cuplul momentului pare să-şi fi lăsat acasă, cu bona, şi copilul, dar şi legendarul sex-appeal. Câştigători la acest capitol sunt Matthew McConaughey şi frumuseţea brună care-l însoţeşte. Habar n-am cine e – însă dă clasă, ca look, multor starlete cu pretenţii.

Annette Bening – Nu înţeleg nici să mă tai de ce a trântit cercei verzi la rochia albastră, cu mărgele şi pietre albe. Repet uimirea şi în cazul lui Reese Witherspoon, care a asortat smaralde vintage la rochie negru cu alb şi coafură gen anii ’60. În plus, doamnei Bening nu i-ar prinde deloc rău nişte hialuronic şi un lifting fin, căci dumneaei a căzut în extrema cealaltă, de când l-a domesticit pe craiul Warren Beatty pare că ignoră total intervenţiile de înfrumuseţare şi întinerire care pentru mult mai junele Nicole Kidman ori Sandra Bullock au devenit, după cum se observă, adevărate obsesii.

Scarlett Johansson – Pleoape cărămizii, buze roz-purcel, cerceluşi cu bumbi, păr tuns cu ciobul. Rochiţică din dantelă zdrenţuită prin unele părţi, transparentă prin altele, cu vedere la un sutien cred că negru. Parcă s-a-mbracat, machiat şi coafat pe întuneric, pentru uriaşul eveniment, aştept să văd ce decretează şi fashion-bârfitorii de profesie, însă din punctul meu de vedere fata asta a fost culmea dezastrului stilistic pe Red Carpet-ul de Oscar 2011.



Mi-au plăcut, dar fără să mă omor după ele, următoarele dudui:

Cate Blanchett – am mari rezerve în privinţa rochiei, în rest o găsesc caldă, diafană, rafinată, o apariţie de mare clasă.

Halle Berry – mereu proaspătă şi sexi, o veşnică adolescentă. Probabil o ajută şi genele, căci în fiecare an arată absolut la fel (de bine).

Hellen Mirren – A înaintat prin vârste frumos şi cu eleganţă, e printre puţinele actriţe ce nu se sfiesc să afişeze un aer aristocratic, rasat, de femeie pe care e greu s-o atingi, dar atât de uşor s-o admiri.

Gweneth Parltrow – nu experimentează, nu riscă, nu-şi pune pene-n cap, ştie ce-i vine bine şi aplică mai mereu formula câştigătoare: păr lins, linii fluide, machiaj natural. Zicala “less is more” se potriveşte de minune în cazul ei.

Natalie Portman – Gravidă şi splendidă, un chip diafan, fără cusur, o ţinută veselă şi dulce. Un Oscar pentru interpretare, de la ei, şi unul pentru o desăvârşită naturaleţe, de la mine.


PS: Toate pozele, la o rezoluţie mai prietenoasă, le puteţi găsi pe imdb.com