Ceilalţi

Nu, nu este o recenzie a filmului cu Nicole Kidman şi câteva fantome, ci se vrea una a mediului social din care fac parte. Căruia şi EU îi aparţin! Fac aceasta vehementă şi zgomotoasă subliniere cu un scop bine definit, o să vedeţi imediat care.
Am observat în nici prea scurta nici prea zbuciumata mea existenţă de până acum că oamenii, atunci când vorbesc despre cele mai rele, nesimţite sau mârşave lucruri care se întâmplă în imediata lor apropiere, se autoextrag din poveste cu o dezarmantă candoare. Da, şi eu fac asta, sper că nu deranjant de des. “Persoanele de faţă se exclud!” este o vorbă pe care o plescăim cu încântare când ne referim la noi înşine sau cu falsă politeţe când vrem să scoatem porumbelul fără să lezăm orgoliul partenerului de bărfă. Zicală stupidă, de care facem (ab)uz când ne mănâncă limba să spunem ceva nasol despre alţii nu foarte diferiţi, însă, de noi, când vrem să dăm bine de înţeles că nicio mea culpa nu e luată în calcul sau când, de fapt, batem şaua să priceapă iepele din jur.
Iar subiectul care mie-mi place cel mai tare este cel despre ROMÂNI, despre cum sunt EI, despre cum ar trebui EI să fie, despre cum nu se pot EI schimba. Şi nici nu vor, că-s căpoşi românii aştia! Am însăilat mai jos un exemplu vulgar, pentru mai mult amuzament, dar daca ne privim în oglinda noastră intelectualizată şi mai frumos grăitoare, tot sunt şanse mari să detectăm la fel de ilare similitudini.

“Românii sunt nişte nesimţiţi. Aruncă sticle-n pădure. Scuipă pe asfalt. Îşi bat copiii. Se bagă în faţă, la coadă. Îţi fură căruţul de supermarket, dacă-i gol şi nu eşti mereu cu ochii pe el. Vorbesc tare. Lipesc guma sub birou. Se îmbrâncesc în tramvai. A...nu, nu eu! Ceilalţi!
Eu sunt un om civilizat, educat, la locul meu! Am cei 7 ani de-acasă! Bine, mai depăşesc şi eu pe linia de tramvai, dar numai când mă grăbesc. Ceilalţi nu se grăbesc, unde să se grăbească, căci românii ăştia au un maaare defect: nu le place munca, domne! Sunt leneşi! A, nu, nu de mine vorbeam! Ba da, sunt român. Da' eu am muncit de m-am spetit pentru comunişti şi apoi pentru toţi împuţiţii de patroni... Aşa că mi-am băgat picioarele şi mi-am făcut firma mea. Da, deci şi eu sunt patron acum... dar ce vrei mata să insinuezi?
Domne, ce frumos e la nemţi! Ce case pline de flori au! Ce grădini! Cică fac concurs, cine are casa mai mişto. A, nu, eu n-am flori, că-s alergic. Şi uit să le ud. Am eu timp să văd de flori, dom’le? Tocmai îţi zisei că-s patron! Muncesc toată zi-u-li-ca!
Azi, în tramvai, un golan, un ordinar, a îmbrâncit o femeie şi i-a furat portofelul! Domne, NIMENI nu s-a băgat! Stăteau toţi şi se uitau, le era frică! Auzi tu, cică te taie cu lama pe faţă, dacă te dai şmecher. Ce să fac io, n-am făcut nimic, mi-am văzut de treaba mea, că am copii acasă. Dar ţara asta a ajuns Texas, apără-mă, păzeşte-mă, mori cu zile, pe stradă, în văzul lumii!
Românii nu-s amabili deloc, dom'le. Tunde-o puştiule de-aici, că nu ştiu unde e strada aia! Aşa, cum ziceam... merg încruntaţi pe stradă, bodogănesc. Dacă intri într-o crâşmă, nici nu se uită chelneriţa aia la tine! Şi nu zâmbeşte, zici c-a făcut-o mă-sa tristă! Numa să-ţi ia banii, mama lor de hoţi. Da, eu am un butic. Ce, management şi comunicare? Ce-mi trebe mie de-astea? La sfârşit de lună adun şi văd dacă am ce pune pe masă luna următoare. Şi ăsta-i managementul. Las că prea multă comunicare nu-i bună, vorbă multă sărăcia omului. Omul tre să intre la mine-n prăvălie, să ia repede ce vrea şi să facă loc la altu'. Marfa vândută nu se schimbă.
Vin sărbătorile astea şi zici c-au înnebunit toţi.
C-a dat strechea-n ei. Românii sunt nişte beţivi dom'le! Numa irlandezii aia cică beau mai mult. Şi mănâncă, mănâncă românu’ cu şapte guri. Cică
n-are bani, da’ sâmbătă n-ai loc s-arunci un ac la Cora! Zici că s-ar da gratis totul! C-am stat o oră la casă, mă luaseră toate transpiraţiile. Hai c-am plecat, te pup. Păi unde să mă duc, mă duc la ţară, că vine Paştele! Să iau mielul şi damigeana de vin, că după aia plânge masa, frumos îi? Doar e sărbătoare mare! Hai că mai vorbim, asta e, ce să-i faci. Avem o ţară frumoasă, păcat că-i locuită! Peisajele-s faine, da’ oamenii-s de căcat.”